Ora și incidentul pentru Răzvan Lucescu în Grecia. Un bărbat a intervenit în conferința sa de presă și l-a întrebat „e același lucru dacă te lovesc cu o piatră sau cu o rolă de hârtie?”. Ce a urmat

Ora și incidentul pentru Răzvan Lucescu în Grecia. Un bărbat a intervenit în conferința sa de presă și l-a întrebat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zi complicată pentru Răzvan Lucescu. După ce a pierdut în minutul 90+8 al meciului cu Asteras Tripolis și s-a îmbrâncit cu jucătorii adverși, antrenorul român a avut parte de un incident neplăcut la conferința de presă de după meciul care a pus capăt unei serii formidabile, de patru luni fără înfrângere.

Ecoul celor întâmplate în derby-ul PAOK – Olympiakos e puternic în Grecia și, în așteptarea unei decizii din partea federației, care ar trebui să vină luni, evenimentele sunt, încă, întoarse pe toate fețele. La fix o săptămână de la momentul în care Oscar Garcia, antrenorul lui Olympiakos, ajungea la spital ca urmare a unei role de hârtii cu care a fost lovit în buză, un bărbat necunoscut oamenilor care s-au ocupat de organizarea conferinței lui Răzvan Lucescu a încercat să-l pună în dificultate pe antrenorul român, dar a sfârșit prin a fi scos din sală.

Pentru că în Grecia s-a creat o adevărată dezabatere națională despre cât de rău te poate lovi o rolă de hârtie, bărbatul a mers la Răzvan Lucescu cu o piatră într-o mână și o hârtie în cealaltă și l-a întrebat pe antrenorul român: „E același lucru dacă te lovesc cu o piatră sau cu o rolă de hârtie? Campionatul nu se câștigă cu o rolă de hârtie”.

Nedorind să între în jocul interlocutorului său, Lucescu Jr. a transmis, calm, că nu i se pare corect demersul jurnalistului, iar acesta a fost scos, imediat, din sala unde se desfășura conferința de presă a antrenorului lui PAOK.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Se interzic telefoanele mobile. Au fost deja eliminate de la vânzare. Decizie în justiție
Se interzic telefoanele mobile. Au fost deja eliminate de la vânzare. Decizie în justiție
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×